A fost o data un Mic-Brad-de-Craciun care, atunci cand vorbea cu Mama-Brad si cu Tata-Brad, era mereu nerabdator sa imbrace globurile colorare, ghirlandele stralucitoare si licarul luminilor. Visa in fiecare noapte acest moment, visa sa intre intr-o casa mare, sa daruiasca bucurie si fericire.

In sfarsit a venit si ziua Micului-Brad-De-Craciun. Cand a fost ales, la intamplare, dintre prietenii sai, s-a gandit : “Acum a venit momentul meu, acum sunt in sfarsit cineva” . Calatoria a fost lunga, invelit intr-o panza umeda ca sa nu se ofileasca, sa nu piarda culoarea sa verde minunata de brad tanar.
Odata ajuns si dezvelit de panza ce il invaluia , Micul-Brad-de-Craciun s-a regasit intr-o casa saraca. Nu a avut parte de globuri colorate, de ghirlande stralucitoare, doar culoarea sa verde aducea fericirea copiilor care il priveau fascinati. Era primul lor Brad de Craciun. In prima clipa a fost dezamagit, spera sa aiba podoabe elegante si sa adaposteasca minunate cadouri.

Nimic nu se compara cu un Craciun petrecut alaturi de bunici. Chiar daca locuiesc impreuna cu ei la oras, intotdeauna atmosfera sarbatorilor a fost una speciala pentru mine. Mirosul cozonacului pregatit de mainile harnice ale bunicii in vechea copaie de lemn, sirurile de covrigei, Eugeniile si portocalele aranjate frumos in cos, in asteptarea uratorilor, sau bradul de Craciun, obligatoriu natural, toate acestea pentru unul din cele mai frumoase si speciale momente ale anului. Cand eram copil tin minte ca in noaptea de Craciun adormeam foarte greu in asteptarea lui Mos Craciun, iar dimineata, foarte devreme chiar (n.r. in jurul orei 6) eram primul care se trezea sa vada cadourile. Si desi era intuneric in casa si nu vedeam mare lucru, curiozitatea biruia intodeauna. Povestea despre Mos Craciun a tinut la mine destul de mult, pana in jur de 10 ani, si tin minte ca in fiecare an imi propuneam sa dorm in sufragerie, unde avem pomul de Craciun doar pentru a-l putea vedea, dar de fiecare data adormeam.

Sarbatorile de Craciun (si nu numai) isi pierd, pe zi ce trece, farmecul de altadata. Parca nici natura nu mai tine cu noi. In vremea copilariei mele, decorul de basm al iernii sporea magia si frumusetea acestui eveniment mult dorit de copii. Cand eram foarte mica, credeam in Mos Craciun. In seara de Ajun, mama si tata asteptau sa adorm si de-abia atunci impodobeau bradul, pe care il cumparau chiar in ziua aceea (sa miroasa a proaspat!), insa il ascundeau de privirile mele. Am aflat mai tarziu unde… In podul casei. La miezul noptii, mama ma trezea sa-mi spuna ca tocmai a plecat Mosu’… In clipa in care deschideam ochii, vedeam minunea: bradul de Craciun luminat de zeci de… lumanari (ori nu se gaseau instalatii cu beculete, ori erau prea scumpe… am uitat s-o intreb pe mama despre acest amanunt). Ma suparam foarte rau ca nu am fost trezita in momentul venirii lui Mos Craciun, pe care vroiam sa-l cunosc si sa-i multumesc pentru cadouri. Eram curioasa cum de stia el ce-mi dorisem…